Expediţia Antarctică Belgiană (1897-1899) este prima expediţie internaţională științifică din istorie, desfășurată și pe parcursul iernii în Antarctica.
Un rol semnificativ în succesul expediției l-a avut Savantul român Emil RACOVIŢĂ, iar programul ştiinţific al acesteia reprezintă piatra de temelie pentru Programele Naţionale Antarctice din zilele noastre.
Expediţia Antarctică Belgiană, considerată ca fiind una dintre cele mai temerare expediţii ştiinţifice ale secolului XIX, a fost prima expediţie din lume ce a avut ca obiectiv principal realizarea de cercetări şi observaţii ştiinţifice complexe, multidisciplinare. Descoperirea de noi teritorii a fost un obiectiv secundar ce a fost atins în timpul expediţiei.
Realizarea Programului de Cercetare Știinţifică, extrem de ambiţios pentru perioada respectivă, a implicat o organizare minuţioasă a expediţiei şi o selecţie riguroasă, internaţională a membrilor echipei de cercetători ştiinţifici.
Rezultatele ştiinţifice de necontestat ale Expediţiei „Belgica” constituie pentru cercetătorii contemporani prima bază de date necesară în orice domeniu de studiu comparativ, evolutiv, printre ele numărându-se:
- Un an de observaţii meteorologice complete – 13 luni au fost făcute observaţii meteorologice din oră în oră;
- A fost descoperită fauna terestră şi flora noului continent antarctic;
- A fost descoperit un platou continental întins, de unde au fost prelevate probe de floră şi faună, pentru prima dată din zona de sud de cercul polar;
- Au fost prelevate probe, expediționarii aducând un material științific bogat (peste 1200 de piese zoologice şi 400 de piese botanice).
Expediţia s-a încheiat cu un real succes ce a avut şi are un mare ecou în lumea ştiinţifică, Emil Racoviţă având un rol determinant, pe ambele planuri: cel ştiinţific şi cel de membru activ care a contribuit la supraviețuirea echipajului în condiții de secol XIX și de iarnă polară.