2016

ROICE 2016 – Parteneri și sponsori

Pentru expediția ROICE 2016, partenerii și sponsorii care ni s-au alăturat, sunt:

BCRBanca Comercială Română (BCR) (www.bcr.ro) este o instituție de credit, membră a Erste Group care este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România. Este lider de piață în domeniul bancar din România și are operațiuni de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie și piețe de capital), precum și societățile de profil de pe piața leasingului, pensiilor private și a băncilor de locuințe.

Erste Group este unul din cei mai mari furnizori de servicii financiare din Europa Centrală şi de Est (ECE), cu o concentrare puternică pe segmentele retail și IMM și o extindere selectivă pe segmentele corporate şi investiţii bancare.

Viziune – „BCR își propune, prin toate acțiunile sale, să fie parte integrantă a societăţii, având în echipă cetăţeni responsabili, cu principii solide şi are ca scop intermedierea şi susţinerea dezvoltării valorii în comunităţile din care face parte.”

Unul din proiectele importante în care BCR este implicat în dezvoltarea comunităților locale este „Susţinerea şi promovarea liderilor şi a modelelor”. BCR dorește ca prin acest proiect să promoveze exemplele pozitive care să contribuie la crearea unui mediu inspirațional menit să contribuie la dezvoltarea României.
Astfel, sponsorizarea „Expediției Științifice Guvernamentale Românești în Antarctica – ROICE 2016” se încadrează în politica BCR de susținere și promovare a modelelor și valorilor.


biozymeBioZyme (www.biozyme.ro) este o firmă românească care comercializează aparatură de laborator, consumabile pentru laborator, produse chimice, servicii diagnostic și pentru biologie moleculară, industria farmaceutică și biotehnologie, biologia proteinelor, microscopie optică și electronică, culturi celulare și transfecție. Firma BioZyme are activitate în domeniul epigeneticii, purificării DNA și RNA, microbiomicii, E-coli, proteine și enzime, antibiotice și chimicale.


filarabiomedFilara BioMed (www.filarabiomed.ro) este o firmă specializată în furnizarea de produse și servicii pentru laboratoare medicale și de cercetare.
Oferă aparatură de laborator, reactivi și consumabile pentru biologie moleculară, medii și consumabile pentru culturi celulare, medii și consumabile pentru microbiologie etc., reactivi chimici.

Filara BioMed oferă consultanță în alegerea produselor, în modul de utilizare și în unele optimizări solicitate de către client.


novaintermedNovaintermed (www.novaintermed.ro) este de peste 20 ani „furnizorul ce oferă soluții adaptate necesităților beneficiarilor, atât pentru laboratoare, cât și pentru proiecte integrate din domenii diverse (mediu, industrie, cercetare).”

Strategia Novaintermed constă în înțelegerea clienților, în stabilirea unei relații de parteneriat real cu toți colaboratorii săi, bazat pe profesionalism, respect și inovație.

Novaintermed participă la proiecte de cercetare, furnizează o gamă largă de aparatură pentru diverse laboratoare de cercetare, imagistică – ecografie, control de calitate, dotări spitale, diagnostic arteriopatie obliterantă etc.

Microbiologia este un domeniu cu tradiție pentru Novaintermed.


agliromFirma Agilrom Scientific (www.aglirom.ro) este un furnizor de echipamente analitice de laborator, genomică și anatomie patologică.

Misiunea Agilrom Scientific este „de a ajuta la transformarea dorințelor clienților săi în realitate cu ajutorul tehnologiilor care fac diferența!”

Agilrom Scientific oferă produse și servicii în domeniile: protecția mediului, industria farmaceutică, chimie și petrochimie, domeniul academic, clinic, în microbiologie, biologie moleculară, laboratoare de anatomie patologică etc.

De asemenea, firma oferă asigurări privind realizarea de servicii de consultanță, instalare de echipamente, instruire și service profesionist.


dacchimDacchim (www.dacchim.ro) este denumit și depozitul de sticlărie. Firma comercializează o gamă diversificată de echipamente, aparatură, reactivi și consumabile pentru laborator.

Totodată, furnizează echipamente de protecție și siguranță pentru lucru în laborator.

Gama diversificată de produse comercializată de Dacchim constă în: consumabile de laborator, echipamente de măsurare și testare analitică, de condiționare a probelor, distilare, separare și filtrare, echipamente de încălzire și răcire, pentru transportul și manipularea lichidelor, echipamente de obținere a vidului, instrumente optice și microscoape, aparatură de curățare și sterilizare, aparatură pentru analiza solului, apei, alimentelor și elementelor din mediu, aparatură folosită pentru științele vieții și biotehnologii și cromatografie.


dextercomDexter Com (www.dextercom.ro) a fost înființată pentru importul și distribuția în România de aparate și reactivi pentru cercetare, însă cu precădere pentru cercetare biomedicală.

Misiunea firmei Dexter Com este „de susține prin toate mijloacele dezvoltarea cercetării biomedicale și a biologiei moleculare în țara noastră, susținerea cercetătorilor implicați în aceste domenii de activitate prin soluții de înaltă clasă și suport profesionist.”

Firma Dexter Com are în palmaresul realizărilor: sute de echipamente instalate, sute de clienți permanenți în portofoliu cu un nivel înalt de satisfacție și cifra de afaceri în creștere permanentă.


adonisgrupFirma The Adonis Group (www.adonisgrup.ro) este specializată în comercializare îmbrăcăminte și încălțăminte de protecție.

Cercetătorii participanți la „Expediția Științifică Guvernamentale Românească în Antarctica – ROICE 2016” aveau nevoie ca echipamentul folosit în Antarctica, în special la deplasările în teren, să fie de cea mai bună calitate, pentru a le asigura protecția în condiții extreme. Firma The Adonis Group s-a alăturat proiectului nostru, prin sponsorizarea cu o parte din echipamentul necesar expediționarilor.


statia